Dăm startul campaniei de Paște ”Shoe Box”
Pentru că dorim să aducem un strop de bucurie pe fețele copiilor nevoiași, inițiem campania ”Shoe Box”( cutia de pantofi), acțiune ajunsă la cea de-a doua ediție- inclusă în proiectul educațional regional ”Vorbim , comunicăm, prietenii legăm”!
Cum te poti implica?
Am pus mai jos 4 pași simplii pe care vă invit sa-i urmați:
Pasul 1: de ce ai nevoie?
Ai nevoie de:
- o cutie goală de pantofi (corpul si capacul)
- hârtie de împachetat cadouri. Gasesti o multime de modele cu motive de Paști.
- foarfecă/cutter
- timp și/sau bani pentru cumpărături sau sortarea lucrurilor din casă pe care vrei să le dăruiești
- răbdare …:)
Pasul 2: ce sa pui în cutie?
Se învelește frumos în hârtie cutia și capacul ei, fiecare separat, apoi pui în cutie tot ce ai pe suflet să cumperi sau ai prin casă și poți dărui. Ai mai jos câteva sugestii:
- dulciuri (ex.ciocolată, biscuiți, napolitane), dar NU ceva perisabil (ex.banane, portocale, iaurt);
- articole școlare: caiete de scris, creioane colorate, o carte, un penar sau orice altceva;
- jucării potrivite pentru vârsta și genul copilului;
- produse de igienă personală: perie și pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duș,etc.
- o felicitare de Paști ( confecționată acasă sau la grădiniță) pe care sa scrii câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia de la tine;
- articole de îmbrăcaminte/accesorii: șapcă, cordeluță, căciulă, elastice de păr sau orice altceva de acest fel, nou sau purtat dar care sa arate bine, sa nu fie rupt, pătat sau deteriorat;
- orice alt cadou de care știti ca s-ar bucura copiii voștri sau de care v-ati fi bucurat voi daca erați în locul lor.
Pasul 3: termen limită si grijă la conținut
Puteți pune în cutie tot ce intră, ce vreți și ce credeți că îi trebuie unui copil de vârsta și genul pentru care aveți pe inima să cumparați ceva.
Având în vedere experiențele din anul trecut, dați-mi voie să va fac câteva specificații:
- Campania se numeste ShoeBox (cutie de pantofi) – deci vă rog să vă limitați la lucruri care pot intra într-o astfel de cutie. Nu aduceti pungi, saci, plase, etc.
- Alegeți-vă o grupă de vârstă și genul copilului pentru care vă gândiți să faceți cutia, încercați să sortați produsele sa poate fi folosite când sunt primite (marimi corespunzatoare la hainute, etc)
- Acum ajung la o chestiune sensibilă: nu puneți în cutii lucruri pe care nu v-ar plăcea nici vouă să le primiți. Lucrurile care nu mai pot fi folosite au un loc pe care îl cunoaștem cu toții: se aruncă la gunoi. Fă un cadou așa cum ți-ar plăcea sa-l primești și tu, nu fă curațenie în casă pentru ca mai apoi sa dai ce e “de aruncat”.
Vă rog sa nu puneți alimente perisabile (ex.fructe, iaurt) sau care s-ar putea deteriora/desface în timpul manipularii.
Copiii din grupurile-țintă au între 4 și 17 ani, fete și băieți.
Vă rog să lipiți pe cutie un bilețel care să indice pentru cine ați pregătit cadoul (ex: fată – 5 ani)
Termen limita: 8 aprilie 2015
Pasul 4: unde se colectează cutiile?
La grădiniță , la grupa copilului dvs, începând de mâine și până în data de 8 Aprilie 2015




